Romanul adolescentului miop. Gaudeamus

Romanul adolescentului miop poate fi socotit drept fila de inceput a cronicii vietii, operei si sistemului de gandire ale lui Mircea Eliade, cea dintai inregistrare in scris, transfigurata prin literaturizare, a construirii de sine fara de care nici o personalitate nu ramane in constiinta lumii si nici un creator nu e cu adevarat mare. Contradictiile, framantarile si incertitudinile de tot felul nu sunt niciodata mai puternice decat in adolescenta. Sa le invingi, sa faci din ele trepte ale cunoasterii si autocunoasterii – iata o dovada de eroism autentic, de triumf al vointei, prevestind omul exceptional de mai tarziu.

Gaudeamus reprezinta continuarea Romanului adolescentului miop. Scris in anii studiilor universitare ale lui Eliade, romanul are ca protagonisti studenti ai generatiei interbelice, tineri care isi descopera personalitatea si incearca sa-si creeze propriile criterii de raportare la realitate si propriile valori, proces din care nu lipsesc framantarea si paradoxul specifice nu numai tineretii, ca varsta, ci si unui anume context istoric.

„Nonconformistul chilug de la «Spiru Haret» nu credea ca cel mai interesant lucru din adolescenta e dragostea. De aceea, romanul sau va fi unul cerebral, dar nu psihologic, nu «falsificat de analize». Lipsa succeselor scolare si mondene devine o treapta catre o altfel de implinire. Telul pe care si-l stabileste adolescentul miop nu este sa ajunga ca altii, ci sa ajunga la sine insusi. In loc sa fie imitarea modelelor straine, atingerea unor idealuri stabilite de cei din jur, adolescenta este perioada esentiala a descoperirii de sine. Dar nu numai descoperire, ci si o veritabila construire a personalitatii.“ (Liviu Bordas)