S.O.S. poezia aristocrata doamna

Ultracivilizatie

Cerul gurii noastre e spuzit de sete,

Monstruoasa foame ne-a intins pe branci,

Jupuim pamantul, scormonim sub stanci,

Pana si tarana o silim sa fete.

Strangem munti de poame, patimasa vrere,

intr-o paranoie fara de hotar.

Fiecare-n parte este-un avar:

Cu cat are, inca si mai mult ar cere.

Am creat un monstru care ne ingroapa

in dejectii chipul fragedei fapturi;

Cade-n grau otrava, hacuim paduri,

Apa toata parca nu mai este apa,

Respiram miasme, consumam laturi,

Sufletele noastre cu pustiu s-adapa.