Sa-ti fii inger

Cea mai mare aventura a omului poate fi propria sa constiinta. Dar nu poti intelege asta decat atunci cand te aventurezi. Iti trebuie insa mare curaj sa tai cordonul ombilical care te leaga de securitatea starii constiente obisnuite. Nimic asa inedit pentru om ca nesiguranta de a se vedea din afara sa.

Nu mi se pare deloc exagerat sa spun ca oamenii sunt mai mult moarte decat viata… De fapt masura in care fiecare accepta ca duce mai departe dorintele si poate idealurile inalte ale mortilor iti defineste profunzimea existentei. Vitalitatea ei reala. Aceea sufleteasca. Nu zbuciumul animalic. Sau lentoarea animalica. Un om profund traieste prelungind viata profunda a celor morti. Astfel e asigurata nemurirea Omului Continuu mergand solitar si solidar totodata spre daruri ce nu pot fi decat minunate. In dimensiunea sa nu exista cataclism, nici dezamagire, nici colaps.

Nascut in 1967, Liviu Uleia moare de mai multe ori, prevazator, in cartile sale de poezie (Cantecele intunericului, Sfarsitul zilelor, Rezistenta din minti a inimii), proza (Manifestele individualitatii, Sunt o carte rea, Cu Co-Columb in dedesubturile lumii, Polimersia, Arta usurarii si Ghid bahic, ultimele patru aparand la Editura Tracus Arte, care ii devine protector ce-l ajuta sa se mentina in viata literara) si chiar in teatru pus pe scena (Bardo Blues), pentru a renaste in cartile sale destinate copiilor (Povesti lupesti, Istorioare triumfatoare), avand acum ambitii ingeresti, prea putin justificate, din pacate, de reminiscentele inca viguroase ale traiului sau boem. Dar merita incurajat, cum si el isi incurajeaza semenii.