Sfarsitul

Ajuns la virsta de cincizeci si doi de ani si suspectat de o boala mortala, faimosul fotograf Andras Szabad se hotaraste sa-si rememoreze viata, pentru a o intelege mai bine el insusi. Maturizat in Ungaria comunista a lui Janos Kadar, cu o mama pe care o adora, dar care moare devreme, si un tata fost detinut politic, Andras se arata refractar la lumea din jur. Renunta la scoala, are o relatie tensionata cu tatal sau, cu care locuieste intr-un apartament din Budapesta, si isi gaseste refugiul in arta fotografica. Face fotografii artistice, mai intii pe cont propriu, iar apoi ca ucenic al unui fotograf batrin, care are un atelier pentru poze de legitimatii. Inevitabil, pasiunea lui ajunge sa se impleteasca, chiar foarte strins, cu viata erotica. Pina si viitoarea sa cariera internationala isi are originea – intr-un mod subtil si imprevizibil – in fotografia facuta intr-o seara, pe furis, unui cuplu ce face dragoste intr-un parc public. Relatind povestea vietii lui Andras Szabad, Bartis ofera in acelasi timp o panorama a vietii din perioada comunista, adesea cenusie si sordida, dar si stranie, absurda, disperata. Privirea fotografica a protagonistului, detasata pina la limita autismului, reuseste sa emotioneze si sa tulbure, iar constructia impecabila a naratiunii dovedeste inca o data calitatile de mare prozator european ale lui Attila Bartis.

„Povestea unui fotograf care… Nu, povestea unui barbat care… Nu, povestea unei iubiri care… Mai bine zis, povestea mai multor iubiri care, impreuna… Sau povestea unei tari care… N-are rost sa continuam. Sfirsitul ne ofera tot ce ne poate oferi un roman: adevar, sinceritate, atmosfera, poveste. Si, pe linga toate astea, un lucru cu care fanii lui Attila Bartis sint deja obisnuiti: o revarsare ampla de afecte, a carei forta te copleseste si din care nu poti evada. Indiferent daca cititorul considera ca Andras Szabad e un obsedat sau il indrageste, simte, fara doar si poate, ca nu merita sa traiasca decit la fel ca el: cu cea mai mare intensitate. Fiindca el este un adevarat erou principal. Pe care esti nevoit sa-l urmezi.” (Istvan Kemeny)