Si noi am crezut

Vanez un dragon somnoros si palid,

cu aripi de celofan, plamanii zdrente

si pantec moale umplut cu carpe.

Ma simte, se-ntoarce: ochii lui

au ceva din melancolia unui blog

parasit

la celalalt capat al lumii. O, voi

monitoare LCD, care ardeti ca

niste candele-n noaptea sfantului

Bartolomeu!

Daca n-as fi aici, acum am fuma

amandoi aceeasi tigara, apoi ne-am

deschide venele linistiti, cufundati in

dantele

Intr-o lume a indiscretiei si evidentei, in care tehnologicul incepe sa se confunde cu anatomia umana, Radu Stefanescu ne propune un discurs al semnelor naturalului, insotit de propria lui disparitie. Ne face sa vedem ce e in jur: sa masuram umiditatea solului, sa privim femeile cu o desavarsita gentilete aristocrata, sa ne cataram pe arborii de paine pentru a urmari zborul pasarilor. Radu Stefanescu e constient de faptul ca "tot ce exista se afla aici", ca lucrurile sunt cu adevarat importante dupa ce le deformeaza memoria, iar in singuratate se nasc formele reale ale intelegerii. - Andra Rotaru