Singura pasare de prada

Ioana Cosmina Bolba e, asa cum se cuvine la început, o necunoscuta. Sivrând a se face cunoscuta– siesi, parca, în primul rând –, scrie unfel de jurnal intim pe care, dintr-o pornire, fireasca, ni-lîmpartaseste. Nu înainte însa de a-l încifra prin taieri masive de text.Astfel încât ce ajunge la noi se prezinta ca un fel de hartasentimentala pe care noi o putem citi pe cont propriu, fara a fi sigurica ea, harta, e fidela reliefurilor sufletesti din care a survenit. Dealtfel, cum se stie, drumurile, caile, cararile poeziei sunt încurcate.De cine? De poezie, desigur.Prospetimi ale simturilor („asa ma întind cu iarba/ si miros a brumatoata dimineata”), uimiri ale relatiei cu lumea si cu lucrurile ei(„toti fulgii se bat sa ajunga primii/ la parul tau”), mirari alejudecatii morale („atâta taina Doamne/ si atâta vânt meschin ne sufla însânge”), notari ale faptului biografic, patetice invocari aleidealitatii, reiterate confesiuni ale unei asteptari mântuitoare seamesteca în textele Ioanei Cosmina Bolba, într-o precipitare careialimbajul si expresivitatea lui nu-i fac mereu fata, dar pe care acum, laprima carte, autoarea nu le poate abandona, multumindu-se sa leînstraineze prin taceri si goluri în care cititorul poate gasi ecouri siconsimtiri. Important este, zic eu, ca Ioana Cosmina e pe drumuri. Pe drumurilepoeziei. Poate va ajunge la locul ei, la casa ei. Cu acest debut neofera un jurnal de calator poetic. Ioan Moldovan