Stefica Cvek in valtoarea vietii

„Stefica Cvek in valtoarea vietii este un roman patchwork. Acesta nu este doar subtitlul sau, ci si numele unui gen literar pe care am incercat sa-l creez. Ca o adevarata cuvertura din petice, romanul este alcatuit din parti diferite care, puse laolalta, ar trebui sa formeze o opera de arta vesela, calda si «frumoasa». Dar lucrul cel mai interesant este ca, in ciuda tuturor cusaturilor autoarei, in ciuda tuturor eforturilor ei de a expune mecanismul, de a deconstrui, de a-si ridiculiza eroina, Stefica Cvek, ca personaj, castiga. E mai puternica, mai autentica si mai vie decat toate incercarile si intentiile autoarei. Ea, si nu autoarea cucereste inimile cititorilor. Autoarea este cea care incearca sa se infiltreze in poveste, sa spulbere iluzia, sa explice toate trucurile meseriei sale. Stefica Cvek in valtoarea vietii e cea mai mare realizare literara a mea, cred, pentru felul in care eroina romanului isi invinge autoarea.“ (Dubravka Ugresić)

„O carte inventiva, deopotriva plina de viata si amenintatoare... Autoarea nu sare niciodata vreo impunsatura si acul ei te face sa sangerezi.“ (The Observer)

„Libertatea oferita de intertextualitate ii ingaduie Dubravkai Ugresić sa scrie magistral despre preocuparile literatilor, care isi petrec, la urma urmei, mare parte din timp scriind si, desigur, regland conturi.“ (Times Literary Supplement)

Dubravka UGRESIĆ (1949-2023) s-a nascut in Kutina, Iugoslavia. Si-a facut studiile la Universitatea din Zagreb, avand dubla specializare, in limba rusa si in literatura comparata. Vreme de douazeci de ani a lucrat la Institutul de Teoria Literaturii din cadrul aceleiasi universitati, urmandu-si, de asemenea, cariera de scriitoare. Literatura rusa de avangarda i-a starnit interesul si, in cadrul unui program editorial international, a redescoperit scriitori rusi uitati, a publicat un volum de eseuri despre proza contemporana rusa si diverse traduceri. De-a lungul anilor ’80, a publicat povestiri si romane foarte apreciate de critica literara, printre care Strabatand fluxul constiintei (1988), distins cu prestigiosul premiu NIN. Din cauza pozitiei sale critice fata de excesele nationalismului din fosta Iugoslavie, in 1991 a devenit victima unei violente campanii de presa, fiind numita „tradatoare”, „inamic public” si chiar „vrajitoare”. Hartuirile indelungate si ostracizarea din viata publica au determinat-o, in cele din urma, sa paraseasca Croatia in 1993. A continuat sa lucreze la publicatii europene si sa publice romane si volume de eseuri, printre cele mai cunoscute numarandu-se Cultura minciunilor (1995), Muzeul capitularii neconditionate (1997), Cititul interzis (2001), Ministerul durerii (2004), Baba Iaga a facut un ou (2004) si a fost distinsa cu importante premii literare europene. Cartile ei au fost traduse in toata lumea, in peste douazeci de limbi.