Stejarul din Borzesti

Stefan cel Mare indragise plaiurile Moldovei inca din copilarie. Ii placea sa se joace cu copiii razesilor. Toti ii spuneau Stefanita sau Stefanuca, si era bucuria lor cind venea prin partile Trotusului Mic. Indesat, sprinten si ager, nu-1 putea nimeni intrece in aruncarea sagetilor catre uli. Avea ochi albastri, parul inelat. Purta si zale usoare. Si niste pinteni frumosi.

Asa il aducea parintele sau, Bogdan voievod, dinainte, pe sa, aratindu-i frumuseti si bogatii pe intinsurile patriei, de la Suceava-n jos, dar lui Stefan il placeau cel mai mult imprejurimile Borzestilor, unde se afla un stejar urias, rotund in coroana, gros cit sa-1 cuprinda patru oameni. Acolo se aduna Stefan cu copiii de prin partea locului. Toti dadeau chiote ca s-au intalnit, indata incepea joaca. Dupa ce se minunau de dibacia lui Stefan la sagetarea ulilor, prindeau sa se joace ''de-a tatarii''. Se desparteau in doua cete : cei din ceata lui Stefan erau moldovenii, cei din ceata a doua erau tatarii, in frunte cu puiul de razes Mitrut.