Tristetea ingerilor

Cind pleci sa infrunti viscolul si noaptea ca smoala, e bine sa mai fie cineva cu tine. Baiatul, singurul nume pe care il are eroul din Tristetea ingerilor, a aflat asta pe pielea lui: pustiit dupa moartea celui mai bun prieten, nu plecase el peste muntii inzapeziti sa duca inapoi o carte din care blindului pescar i se trasese moartea? Acum, in volumul al doilea al trilogiei islandeze, porneste din nou la drum, intr-un aprilie intunecat pe care iarna nu vrea sa-l paraseasca. De data aceasta nu e singur: il insoteste pe Jens, postasul tinutului, abia inzdravenit dupa ce fusese dezlipit, stana de gheata, din sa – il prinsese o furtuna de zapada pe drum. Calatoria celor doi e, ca orice calatorie, prilej de a afla mai multe despre tine insuti decit despre cel cu care mergi alaturi, e invatatura si descoperire. Si, cind moartea pindeste la fiecare pas printre trimbele de zapada, calatoria e si mijloc de a pretui cit mai mult viata.

„O saga despre supravietuire in fiordurile neiertatoare ale Islandei. Trimitindu-si eroii sa strabata salbaticia inghetata, Tristetea ingerilor da impresia unei versiuni nordice a calatoriilor pe care le fac personajele lui Cormac McCarthy. Cititi cartea la caldura, cu un ceai fierbinte alaturi – veti fi mai recunoscatori ca niciodata ca aveti un acoperis deasupra capului…” – The Independent

„Chiar daca n-ati citit Intre cer si pamint, primul roman al trilogiei lui Jon Kalman Stefansson, nu-i nimic: Tristetea ingerilor va va cuceri oricum. Autorul stie ca nimeni altul sa zugraveasca spatii largi, nesfirsite. Cit despre punctul culminant, va va tine cu sufletul la gura pina la final.” – The Herald Scotland

„La Tristetea ingerilor nu uimeste atit povestea, cit limbajul: cuvinte simple capata, prin felul in care sint folosite, un farmec aparte. Frazele lungi ale lui Stefansson, care in miinile unui alt scriitor ar parea neindeminatice si ciudate, au o frumusete neobisnuita: odata ce ai citit citeva pagini, te indeamna sa te opresti si sa-ti iei un ragaz, spre a putea gusta ce-ai vazut pina atunci. Fiecare paragraf e ca un poem.” – The Iceland Review