Ultimele poezii comuniste

Flavius Maxim re-construieste o lume. Din revolta, din umbre si tristeti. Contrastul intre copilaria fericita una dintre temele favorite ale propagandei din timpul comunismului si realitatea lipsita de bucurie, terna, genereaza un spatiu contrautopic puternic impregnat de apasare si de notele de gri ale lipsei de speranta. Strigatul lui Flavius Maxim cauta sa exorcizeze raul, dar cheama si umanitatea pierduta. Mijloacele de expresie aparent putine, trimitand la tendintele uniformizatoare ale acelei epoci, ca si taietura frazei, bruta adesea, frizeaza anti-poeticul, iar daca se va vorbi, la un moment dat, despre un post-expresionism in poezia noastra actuala, atunci numele acestui debutant cu voce aparte, care isi infuzeaza versurile cu artificii din arsenalul avangardistilor, nu va putea fi ocolit.
Radu Voinescu