Un roman epistolar. Editie integrala

„Conceptia despre arta a Cercului Literar al Universitatii «Regele Ferdinand I» din Cluj in exil la Sibiu s-a cristalizat in patru pasi. Pasul 1: «Manifestul», scris de Negoitescu, cu un fond de idei si principii stabilite in mod colectiv; pasul 2: «De la stilul istoric la stilul filosofic» de Radu Stanca; pasii 3 si 4: ideea complexitatii interioare a operei de arta, sustinuta pe filiera germana de Victor Iancu, a trecut ca «furaj axiologic complex» in eseul «Resurectia baladei», la Radu Stanca. Acest ideal estetic complex a intrat in patrimoniul comun al Cercului, iar I. Negoitescu i-a schimbat numele in «euphorionism».” (Marta Petreu)

„Un roman epistolar participa, impreuna cu numeroase alte carti – In cautarea timpului pierdut, Calatorie la capatul noptii, Priveste, inger, catre casa, Tropicul Capricornului, Viata ca o prada etc. –, la una dintre marile orientari ale secolului: a desfiinta frontiera dintre viata si literatura prin manifestarea in spatiul fiecareia a potentelor amandurora. Un roman epistolar este viata si creatie in aceeasi masura.” (Livius Ciocarlie)

„I. Negoitescu a dorit ca romanul sau epistolar cu Radu Stanca sa aiba, ca ilustratie de coperta, gravura colorata a lui J. Hoeg Düsseldorf, care reprezinta emblematica Fleischergasse, cu amestecul sau de gotic si baroc tipic Sibiului. Totodata, pentru ca a locuit pe aceasta strada (astazi a Mitropoliei) in vremea studentiei sale si pentru ca aici, in casa cu numarul 12, a avut loc, in 13 iunie 1943, intr-o atmosfera euforica, primul cenaclu al Cercului Literar. In fine, pentru ca gravura insasi i se parea a fi germenele unei balade a prietenului sau.” (Ion Vartic)

Ion Negoitescu (1921-1993), poet, critic, istoric literar, eseist, unul dintre liderii Cercului Literar de la Sibiu. Absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie din Cluj (1946). Redactor la Revista Cercului Literar (1945), Luceafarul (1965-1967) si Viata romaneasca (1968-1971) si bibliotecar la Filiala din Cluj a Academiei Romane (1950-1952). Detinut politic (1961-1964). In 1980 pleaca cu o bursa de cercetare in Germania, unde, mai tarziu, se va stabili definitiv. A publicat volume de proza si poezie (Povestea trista a lui Ramon Ocg, 1941; Sabasios, 1968; Poemele lui Balduin de Tyaormin, 1969; Moartea unui contabil, 1972; Viata particulara (poezii si aforisme), 1977; Primavara elvetiana si alte proze, 1999), de critica si istorie literara (Despre masca si miscare, 1944; Scriitori moderni, 1966; Poezia lui Eminescu, 1968; E. Lovinescu, 1970; Insemnari critice, 1970; Lampa lui Aladin, 1971; Engrame, 1975; Analize si sinteze, 1976; Alte insemnari critice, 1980; Istoria literaturii romane, vol. I: 1800-1945, 1991), de corespondenta si memorialistica (Un roman epistolar, 1978; postum: Straja dragonilor, 1994, Ora oglinzilor, 1997, si Dialoguri dupa tacere, 1998), precum si un volum care a reunit texte aparute in presa straina si cea de exil (In cunostinta de cauza, 1990).

Radu Stanca (1920-1962), dramaturg, poet, eseist, regizor de teatru. Absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie din Cluj (1942). Se refugiaza la Sibiu in timpul razboiului, unde este redactor la revista Curtile dorului (1941) si colaboreaza la Revista Cercului Literar. Este profesor de introducere in estetica teatrului la Conservatorul Popular (1945-1949), actor (1947-1948) si regizor la Teatrul de Stat sibian (1949-1961) si la cel din Cluj (1961-1962). Publica cronici de carte, de arta dramatica si muzicale, precum si poeme in revistele Tribuna, Contemporanul, Steaua, Viata romaneasca ori in cotidianul Tara. Este distins cu Premiul Sburatorul al Asociatiei „Prietenii lui E. Lovinescu” pentru piesa de teatru in manuscris Dona Juana (1947). Antum i-a aparut doar teza de licenta (Problema cititului. Contributii la estetica fenomenului literar, 1943), iar postum i-au fost publicate o monografie (Stefan Braborescu, 1965), volume de versuri (Versuri, 1966; Poezii, 1973; Poezii/Gedichte, 1979; Versuri, ed. critica, 1980; Doti, 2011), de eseistica (Acvariu, 1971), dramaturgie (Teatru, 1968, 1985; Turnul Babel, 2002) si corespondenta (Un roman epistolar, 1978).