Viata la superlativ

Cred ca trebuie spus din capul locului: aceasta carte contine „trecute, foste predici”, cum ar spune Poetul. E vorba de predici tinute, ani la rand, de domnul Cornel Darvasan, in calitate de pastor. Dintr-o perspectiva strict literara, acestea s-ar putea asemana cu rubricile saptamanale pe care un scriitor le concepe si le prezinta intr-o publicatie periodica. Singura diferenta ar consta in faptul ca autorul isi face cunoscute articolele oral, in fata publicului sau, iar receptorii nu le citesc, ci le asculta. Dar lucrurile nu sunt asa de simple. Specialistii in stiintele comunicarii spun ca un Discurs reprezinta relatia dintre un Text si un Context, relatie in urma careia se nasc sensuri si semnificatii, adica informatii despre lume si interpretari asupra acestor informatii si asupra lumii. Dominique Maingueneau defineste discursul ca articulare a textului si a locului social in care acesta se produce. Pentru el, textul si locul social sunt ca fata si reversul unei foi de hartie; asadar, un discurs reprezinta „unitatea dintre un text, un loc social si un mod de enuntare care le articuleaza” (Les termes clés de l’analyse du discours, 1996). Ori, atunci cand citim textele din Viata la superlativ suntem privati de o mare parte a contextului, care facea din ele niste predici religioase, precum si de modul de enuntare, care facea din aceste predici niste discursuri cu un mare impact intelectual si emotional. 

Ce elemente compun contextul care participa la nasterea unui discurs? Numarul acestor elemente poate fi extrem de variat, in functie de perspectiva adoptata. Dupa unii autori, contextul este dat de participanti, loc, moment, scop, tema, gen de discurs, canal, dialect folosit, reguli care guverneaza inscrierea la cuvant in comunitatea respectiva etc. (D. H. Hymes, Models of the Interaction of Language and Social Life, 1972). Alti cercetatori includ si cunostintele despre lume ale participantilor, cunoasterea referitoare la imaginea reciproca a participantilor, la interactiune, o cunoastere a planului de fundal al societatii din cadrul careia este generat discursul etc. Pentru E. A. Schegloff, „orice discurs este o opera colectiva”, in sensul ca intelesurile si semnificatiile pe care le transmite un discurs depasesc cu mult enunturile produse de emitator; intelesurile si semnificatiile constituie o coproductie a celor care vorbesc, asa cum vorbesc, si a celor care asculta, asa cum asculta – activ sau pasiv, cu feedback sau fara feedback (Sacks, Schlegoff si Jefferson, 1974).

Ei, bine, am avut placerea sa asist la cateva predici sustinute de domnul Cornel Darvasan. Tot ce pretind teoreticienii de la un discurs era acolo! Dar acolo mai era ceva, despre care nu vorbeste nici Maingueneau, nici Hymes, nici Schegloff: mai era harul, inspiratia data de Sfantul Duh. Fiindca sunt convins ca domnul Darvasan se ruga inainte de fiecare predica. Trairea cu care vorbea, mimica, gesturile si miscarea corpului, tonul, volumul vocii, ritmul si pauzele, toate concurau la farmecul care inconjura predicile domniei sale. Din pacate, cititorii acestei carti nu vor participa in acelasi fel la acest discurs literar, in ciuda faptului ca el pastreaza, totusi, un aspect de „carte vorbita”, dupa expresia autorului. Dar sa nu incepem lectura cu un sentiment de frustrare. Invataturile cuprinse intre aceste coperti isi pastreaza miezul de intelepciune crestina, pentru cine este dispus sa le aprofundeze sau sa si le reaminteasca. Tematica este tipica unor prelegeri de evanghelizare, in care sunt trecute in revista, in 16 capitole, cu o multime de pilde si istorisiri ale unor intamplari interesante, marile teme biblice, din care enumar rapsodic: marea lupta dintre Dumnezeu si Satan, pacatul, planul de mantuire al lui Dumnezeu, Legea Sa, Harul Sau, caracterul Mantuitorului, firea omeneasca pacatoasa, ispasirea pacatelor, credinta, pocainta, iertarea, Sabatul. 

In argumentatia utilizata, autorul adauga elemente semantice captivante, care fac trimitere la teme filosofice, psihologice si pedagogice revelatoare: sensul Creatiei lumii; tipuri de dragoste omeneasca si dragostea divina; lectia unor personaje biblice pentru noi, astazi; lectia diverselor intamplari si evenimente biblice pentru (re)educarea fiecaruia dintre noi; sensul vietii, una dintre cele mai presante teme pentru adolescenti si tineri, asa cum reiese si din povestirea din care am extras motto-ul textului meu, intitulata „Singur pe lume?”. Un merit al acestor reflectii este de a reusi sa aduca textul Bibliei in cotidianul vietilor noastre, sa declanseze o binevenita introspectie. Exista numeroase astfel de reflectii; de pilda: „In rugaciunea pe care Fiul lui Dumnezeu a adresat-o Tatalui, suntem integrati fiecare dintre noi. Petru, cel pentru a carui credinta s-a rugat Mantuitorul, ma reprezinta pe mine si pe tine; iar Hristos insusi s-a rugat sa nu se piarda credinta mea si credinta ta!”. De asemenea, povestile adevarate presarate printre subiectele Evangheliei au darul de a capta atentia cititorului, ceea ce constituie si recomandarea pedagogilor pentru modul in care trebuie incadrat un indemn, un sfat, o sugestie educativa, ca sa aiba efectul scontat. Mult invocata nevoie de poveste a oamenilor, indiferent de varsta si preocuparile lor, poate deveni, in mainile unui om talentat, un redutabil instrument educational. De altfel, spunerea de povesti (story telling) a devenit, in ultimii ani, un mijloc de comunicare aproape universal, folosit in cele mai diverse domenii – de la educatie la marketingul comercial. 

Povesti lui Cornel Darvasan relateaza, adesea, despre adevarate miracole intamplate, ceea ce readuce in mintea cititorului ideea ca adevarata credinta are putere, o putere concreta, constatabila in situatii speciale; ea nu este vlaguita evlavie a oamenilor sfarsitului de lume, laodiceenii cei caldicei. Iata un motiv in plus de a recomanda aceasta lectura: ea furnizeaza „provizii” de incredere in puterea si voia divina, in viata fiecareia dintre noi; nimeni nu e lasat pe dinafara, nimeni nu e lipsit de aceste dovezi ale dragostei Lui pentru noi, daca stie sa le descopere. Miracolele sunt la tot pasul. Lasam la indemana cititorului sa le caute pe aceste pagini, ca si in propria viata. Titlul cartii promite o descriere complexa a vietii in forma ei cea mai buna, atunci cand se conformeaza comandamentelor si mangaierilor divine ??? la superlativ. Am spune ca, daca este sa luam in calcul comparatia celor doua lumi despre care se face vorbire in carte, cea imanenta, terestra si cea transcendenta, celesta, atunci prima ne ofera viata la un superlativ... relativ, iar a doua, la superlativul absolut. Gandul absolutului a fost, cu siguranta, pus in om tot de catre Dumnezeu, ca si gandul vesniciei, pentru a-l ajuta sa aspire la ceva ce nu va gasi nicaieri aici, pe pamant, dar il va gasi in vesnicie. Sa aspiram si noi la acestea si sa ne hranim sufletul cu tot ce ne aduce mai aproape de El. Aceasta colectie de ganduri evlavioase, formulate in ani de slujire, pot constitui si ele o astfel de hrana. Ele identifica viata adevarata astfel: „Cine nu crede, nu are viata! Cine nu are pe Fiul, nu are viata! Poate sa respire, dar nu are viata! Poate sa-i bata inima, dar nu are viata! Viata inseamna a crede in Domnul Isus Hristos, a te abandona in mana Domnului Isus Hristos!”. Iata de ce mi-am intitulat textul „In loc de prefata, un gand de multumire”; am simtit acut nevoia sa-i multumesc autorului.

De curand, prin studiul Cuvantului, am inteles ceva esential despre dragostea fata de aproapele, care poate fi si „departele nostru”, dupa o expresie a filosofului Constantin Noica, ca trebuie sa dovedesti ca-ti iubesti aproapele mai ales cand esti tentat sa-l judeci; numai daca il iubesti ai dreptul sa ii atragi atentia asupra paiului din ochiul sau, si numai dupa ce, cu aceeasi iubire, ti-ai scos parul din ochiul tau. Orice mustrare care nu e facuta din iubire de aproapele, ne indeparteaza si de noi insine, in calitatea noastra de copii ai Lui Dumnezeu. Daca cineva este tentat sa judece, in cele duhovnicesti, autorul acestor foste predici, sa o faca din iubire si cu iubirea pe care Dumnezeu o pune in noi, ca pe cel mai pretios talant. 

prof. univ. dr. Dumitru Bortun