Viata tihnita pe Terra

Zamolxe ne-a grait ...

Fulguie molcom peste muntii dintre Moldova si Ardeal. Drumul forestier abia se zareste. Inaintam pe el aplecati sa nu alunecam, La cotitura celor doua stanci, parasim sleaurile si Incepem sa rupem troianul catre Muntele Ascuns. Efortul ne obliga la Incordare maxima, fapt pentru care nu schimbam nicio vorba. Zapada de pe brazi ni se scutura pe cap si pe umeri. Aceasta imi aminteste de adolescenta mea, cand lunecam pe schiuri cate o zi intreaga, Plin codrii ninsi. Ah, fericite zile ale adolescentei! Cum v-ati dus voi ca niste nori alungati de furtuna unei vieti traite la cea mai inalta tensiune ...

- La ce gandesti, Varaine? ma intreaba Laurentiu Cremene.

- La viata noastra, Laure. Ai fi crezut vreodata ca vom ajunge sa traim aceste vremuri?

- Niciodata. Cand eram tanar locotenent, vedeam viata ca un drum drept pana la gradul de general. Habar nu aveam cate sunt de facut pe aceasta planeta.

- Nici eu n-am gandit mai departe. Nava, echipajul si jalea dupa o iubire pierduta ...
- Se vede piscul, ma atentioneaza el.

O ia catre dreapta si eu ii calc pe urme. In cateva minute, suntem la poarta pesterii ascunse. Cremene actioneaza mecanismul de deschidere si o lumina blanda ne invaluie. Intram inauntru si salutam ...