Vina

Poate fi reinviat Dumnezeu intr-o epoca dominata de „Greu este sa fii bun“. Asa suna verdictul unui filozof presocratic la care ma incruntam abitir pe la 20 de ani. Acum, la 60, dupa ce am invatat de la aceiasi intelepti ca „toti oamenii sunt rai“, dar ca „nu trebuie sa-i judeci“, nu ma mai grabesc cu incruntarea. Doar zambesc putin ofilit, in dulce resemnare.

Cu un astfel de zambet – trist, admirativ, ingaduitor si compatimitor totodata – trebuie intampinat (si fara indoiala iertat) Tomas H., personajul axial din romanul Cameliei Cavadia. Destinat fericirii, dar esuat lamentabil. Vinovat inocent si egofil culpabil. Si totusi inseninat, dureros de triumfator in final, dupa ce altruismul invinge mizantropia, iar daruirea de sine absolva vinovatia. In fond, ce ar fi vina fara ispasire?

Un roman despre povara fericirii (chiar asa!) si chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curata, armonia conjugala, farmecul divin al copilariei si nobila conditie de parinte.

Un debut surprinzator prin precizia arhitecturii narative si siguranta rotirii caruselului cu multe si subtile relatii psihologice. In plus, imbucurator prin optiunea preponderent morala, intr-o vreme dominata de anarhie, relativism si etica in raspar.