Visatorii nu mor niciodata

  „Am convingerea ca Visatorii nu mor niciodata va fi o carte foarte apreciata de public, ca fiecare cititor va gasi in paginile ei mangaiere, invataminte, raspunsuri si inspiratie pentru viata. In incheiere, daca mi-ar fi permisa indrazneala, as compara scrierile lui Carmen Voinea - Raducanu cu opera lui Emil Cioran. E cumva firesc: Cioran este, declarat, autorul ei preferat. Si nu intamplator mi-am prefatat aceste randuri cu citatul meu favorit din marele filosof deoarece, parafrazandu-l, vreau sa sintetizez astfel esenta cartii de fata: „A scrie inseamna a suferi si, cum multi fug de suferinta, putin stiu sa scrie.“ Cu drag si pretuire, Irina Binder

    „Ne stim si lucram impreuna de 20 de ani. Ne-am marait in total de trei ori. Înca mai cred ca eu am avut dreptate si ea a gresit. Asta ca sa punctam, de la bun inceput, caposenia mea si rabdarea ei cu mine, chiar si atunci cand eu greseam...

    Ne-a dat soarta una dintre acele prietenii pe viata: cu toata increderea una in alta, cu toata intelegerea aia din priviri, fara prea multe cuvinte... Chiar asa, Carmencita nu vorbeste mult. Poate si din vina mea, ma stiti doar... :) Are defectul ala major – de a pune totul in suflet, de a sta sa aranjeze rafturile alea interioare cu o rabdare de chinez, pe categorii. Putini am avut sansa sa dam o raita prin sufletul ei, doar ca plimbarea e riscanta. Dai acolo de niste trairi pe care nu stii cum a putut sa le duca pe picioare si cum i-a ramas totusi zambetul ala magic si atat de tanar in ochii ei albastri. [...]

    Nu m-am mirat deloc cand am auzit ca s-a apucat de scris, cum nu ma miram nici pana atunci de toate cartile pe care le citea si care i se lipeau de suflet. E o fiinta dependenta de poveste, care stapaneste magica deprindere de a sti ce sa faca din cuvinte bine alese si inspirat potrivite. Am citit tot ce a scris pana acum si, daca pentru ceilalti era doar o surpriza placuta ca scrie atat de profund, pentru mine e o liniste ca la ea in suflet s-a facut lumina si ordine si ca poate sta acolo, cu laptopul in brate, scriind cu zambet si pace. Carmencita mea scrie exact asa cum zambeste: ochi in ochi, fara niciun falset, fara nicio floricica de stil inutila. Scrie adevarat, exact ca-n viata, exact ca in orice suflet de femeie careia i s-a dat, i s-a luat, a pornit intr-o directie, dar fericirea ei in alta, i s-a ridicat in fata un zid inalt cat casa, l-a daramat caramida cu caramida sau l-a umplut de flori cataratoare, i-au murit suflete dragi, dar i-au iesit altele in cale, a dat de iubire cand alte femei inchid subiectul, a tacut cand ar fi avut atatea de spus si a inceput sa scrie exact atunci cand totul in jurul ei era...muzica aceea. A ei.

    Nu-i de mirare ca o citesti de parca asculti o muzica buna, cu armonii neasteptate si ritm ca bataile inimii... Si ca sa nu credeti ca va fi o lectura cu servetele obligatorii, va avertizez ca Cita are umor si nu-l tine numai pentru ea. Tocmai de aceea, si finalul meu va fi neasteptat: in versuri. I le recita fii-miu cand avea 4 ani, dar exprima exact starea de spirit si motivul pentru care Carmencita s-a apucat de scris:

   Cita, Cita, zapacita,

   S-a jucat cu dinamita.

   Dinamita a luat foc

   Si-a facut poc, poc!

   Acu’ sper ca e si mai clar de ce o iubesc!” - Mihaela Radulescu Schwartzenberg

   „Cei care o cunosc sunt tentati sa vorbeasa despre frumusetea sufletului ei, pe care Carmen Voinea-Raducanu il poarta la vedere si il daruieste tuturor, cu o generozitate nebuna. Dar, de data asta, norocosii care au ajuns s-o citeasca au descoperit chiar frumusetea sufletului lor! Pentru ca scrisul lui Carmen, cu efect splendid-rascolitor-terapeutic, are darul neasemuit de a scoate la iveala tot ceea ce e mai bun in fiecare dintre noi. Dupa ce vei strabate cartea, priveste-te in oglinda si bucura-te descoperind ca nu s-a pierdut nimic din ce-a fost bun in tine! Si apoi daruieste cartea asta celui mai bun si drag prieten...” - Alice Nastase Buciuta

     „[...] din tot acest zbucium launtric sfasietor, redat sublim in metafore elevate, transpare paradoxal Speranta, resuscitata cu obstinatie in toti anii marilor dureri si ai uriaselor neputinte. Desi majoritatea povestilor depanate sunt triste, dar in fiecare silaba adevarate, in opera lui Carmen Voinea - Raducanu resemnarea e numai o iluzie, optimismul fiind constanta care a readus-o mereu pe Cale. Oricat de multe incercari i-ar fi asternut la picioare viata, cu ultimele farame de energie autoarea a gasit mereu motivatia de a merge mai departe, poate ratacind nordul din cand in cand, dar fara sa piarda vreodata busola sperantei.

    Visul i-a fost mereu la indemana, alinare si supliciu in acelasi timp. Muzica pianului i-a acompaniat visarea, accentuandu-i uneori solitudinea, dar destul de des si efuziunea. Scrisul i-a fost refugiu, leac si binecuvantata modalitate de impacare cu sine si cu viata. Cu fiecare pagina noua si cu fiecare cititor vrajit, autoarea s-a vindecat de efemer deoarece in cuvintele raspandite celorlalti ea a gasit ceea ce cauta dintotdeauna si ceea ce, in taina, spera orice scriitor: iertarea suprema, izbavirea prin scris.

    Dand ecou micilor bucurii si marilor nelinisti ale fiecaruia, cartea lui Carmen Voinea - Raducanu este o oda inchinata Sperantei si visatorului care salasluieste in fiecare dintre noi. Iar visatorii nu mor niciodata, nu-i asa?” - Carmen Radu