Acest site necesită browser-ul să fie activat JavaScript.
Vă rugăm să activați JavaScript și să reîncărcați această pagină.
Site-ul necesită browser-ul pentru a activa cookie-urile pentru a se autentifica.
Vă rugăm să activați cookie-urile și reîncărcați această pagină.
Francois KersaudyZece chipuri ascunse ale comunismului
la comenzi de peste 199 lei
Conform Termeni și condiții
Parteneriat cu producători autorizați
La mai bine de un secol de cand a aparut, fantoma comunismului inca mai bantuie lumea, semanand pretutindeni haos, nenorociri si moarte. Aceasta carte expune zece dintre laturile sale intunecate si mai putin cunoscute: cel mai mare jaf la care s-a dedat Stalin (510 tone de aur furate de la Banca Spaniei); scrierile mincinoase despre URSS care i-au pacalit pe cititorii si istoricii occidentali; epopeea generalului Vlasov, erou si tradator prins intre doua dictaturi; calatoriile suprarealiste ale cadavrului lui Hitler prin maruntaiele sistemului sovietic intre 1945 si 1970; lupta pe viata si pe moarte dintre cei doi maresali rosii, Tito si Stalin; luna in care lumea a fost in pragul distrugerii, in criza rachetelor din Cuba; testamentul exploziv al lui Nikita Hrusciov; negationismul rosu declansat odata cu publicarea Cartii negre a comunismului; o foarte necesara deconstructie a mitului lui Che Guevara, mit care-i fascineaza pe tinerii – si nu numai – din toate spectrele ideologice pana in zilele noastre; si, in sfarsit, detalii despre venirea la putere a lui Vladimir Putin, cea mai recenta mutatie a unei ideologii care ar fi trebuit sa-si aiba propriul proces de la Nürnberg.
„Cartea ia in discutie cateva aspecte ale comunismului care au fost fie neglijate, fie considerate „incomode“, fiind evitate de istorici. Autorul se bazeaza pe o documentatie ampla si isi exprima opinia despre comunism cu franchete – si cu mirarea ca o ideologie atat de toxica a putut atrage atatia adepti fanatici. Marele merit al cartii e ca ne infatiseaza personajele in toata abjectia lor.“ (ALEXANDRU CALINESCU)
„Istoricul François Kersaudy ne readuce in memorie minciunile unei ideologii care a marcat puternic secolul XX si care continua sa-i inspire pe multi.“ (Le Figaro)
FRANÇOIS KERSAUDY (n. 1948), istoric, scriitor, traducator si profesor universitar, este absolvent al Institut d’Etudes Politiques (Relatii Internationale, 1970) si detine un doctorat in istorie. S-a specializat in istoria diplomatiei si istorie militara. A predat istorie contemporana la Oxford, devenind apoi profesor de engleza si limbi anglo-saxone la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne. Spirit enciclopedic si poliglot (cunoaste noua limbi), are o prolifica activitate de popularizare a istoriei contemporane, fie in numeroase biografii publicate (Churchill, De Gaulle, MacArthur, Göring etc.), fie in emisiunile TV si cronicile online (pe site-ul publicatiei Le Point). François Kersaudy a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare (2025) si Ofiter al Ordinului Imperiului Britanic (2012, pentru traducerea in franceza a memoriilor de razboi ale lui Winston Churchill).
Am aprecia părerea ta! Evaluați acest produs
Nu există comentarii de la alți utilizatori.